O Românie, leac pentru stenahorie

O Românie, leac pentru stenahorie
Publicat: 27/02/2013, 18:04
Actualizat: 29/07/2014, 19:59

Două lucruri a făcut T. Băsescu astăzi: a exclamat Yes!!! (nu știu dacă a și smucit brațul bielă-manivelă cu pumnul strâns) la auzul veștii că CCR a respins privilegiile parlamentarilor și a anunțat că din 2014 se întoarce în politică. Rădăcina acestor două declarații e comună.

Pentru T. Băsescu, politica e meciul său personal, care-i pompează adrenalină și îl ține în formă. De aici Yes!-ul de stadion, ca și cum Curtea Constituțională ar fi Steaua când o bagă-n ațe.

Bineînțeles că hotărârea CCR e corectă. Și subsemnatul am susținut cât de tare am putut că nu trebuie să existe nicio favorizare a parlamentarului în fața legii, dar nu simt nicidecum nevoia să strig yes!, întrucât e vorba de înfruntarea dură și îngrijorătoare a două instituții fundamentale ale statului, Parlamentul și CCR, nu de un rever lung de linie pe care l-aș fi reușit eu la minge de meci.

Președintele Masăverde n-a spus că vrea să revină în politică pentru, de pildă, a împiedica vinderea României la ruși de către USL. Sau pentru că vrea s-o bage în Schengen, dacă n-o intra până atunci. Sau, măcar, că vrea să salveze PDL, drept pentru care, cine are de auzit să audă și s-o lase pe Elena Udrea să-i țină partidul cald până în 2014.

Nu, omul a zis cinstit (T. Băsescu e cinstit de fiecare dată când minte) că se plictisește fără politică, n-are ce face ca pensionar, îl apucă stenahoria.

Așa că România va fi din 2014, pentru fostul președinte Masăverde, ce-a fost și până acum: o masă verde, de poker la cacealma.

Rămâne de văzut dacă atunci îi va plăti cineva cu sec.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Trebuie să-l oprim pe prostul ăsta”: Reacțiile campionilor mondiali de box după meciul dintre Mike...
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie...
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
Cine erau cei doi tineri care au murit în accidentul cumplit din Vrancea. Mașina în...
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea...
O tânără de 22 de ani care urma să fie eutanasiată s-a răzgândit cu câteva...
Povestea americanului manipulat de mamă ca să ajungă criminal. Dezvăluiri după ce a stat 20...
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la...
Fructul MINUNE care PROTEJEAZĂ inima, reduce grăsimea abdominală și previne atacurile de cord!
Cod galben în București și mai multe județe. ANM anunță ceață densă și posibil polei,...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Care a fost, de fapt, cauza morții Andreei Cuciuc: „A început să amețească, să i...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Expiră uleiul de motor? Poți completa dintr-o sticlă desfăcută de multă vreme?
Coreea de Nord ar putea ajunge să trimită Rusiei 100.000 de soldaţi pentru războiul împotriva...
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Rusia e în doliu. Toată țara e în lacrimi. A murit brusc
Ce se întâmplă la Lidl, săptămâna aceasta
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua...
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Ce spun medicii de la urgențe despre tragicul sfârșit al Andreei Cuciuc
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Cel mai mare și mai vechi crater de pe fața nevăzută a Lunii era activ...